Tartrul si detartrajul

Tartrul se formeaza prin mineralizarea in timp a placii bacteriene impreuna cu sarurile de calciu din saliva. Acesta adera de suprafata dintilor dar si pe alte zone dure si anume: obturatii (plombe), punti dentare, proteze, implante sau aparate ortodontice (fixe sau mobile) si poate fi un factor favorizant al aparitiei bolii parodontale.
Exista doua tipuri de tartru: supra si subgingival.Tartrul supragingival are o culoare alb-galbui cu consistenta redusa la inceput dar poate ajunge la un maroniu negru daca se impregneaza cu coloranti alimentari sau nicotina la fumatori; mineralizarea acestuia se face datorita prezentei salivei.Tartrul subgingival este de culoare inchisa si de duritate mai mare si mineralizarea lui se face datorita prezentei sangelui.
Ritmul de formare a tartrului poate varia in functie de natura alimentelor, a fluxului de saliva iar indepartarea lui poate varia in functie de fixarea si aderenta lui la suprafata dentara. Unele persoane prezinta o predispozitie individuala, avand depozite reduse, moderate sau mari de tartru.

Indepartarea tartrului se face printr-o metoda terapeutica numita detartraj. Acesta se poate realiza:
- cu instrumentar actionat manual
- cu ultrasunete
- cu aer comprimat (sonic).
Detartrajul manual si cel cu ultrasunete indeparteaza tartrul supragingival, pe cand cel subgingival este indepartat cu instrumente si chiurete de detartraj speciale si doar in parte, cu ultrasunete.
Cel mai des intalnit este detartrajul cu ultrasunete care are o actiune netraumatizanta pe dinti si gingii, e bine suportat si nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropshihic si care nu au dinti sensibili (hipersensibilitate dentinara) iar apa pulverizata de aparatul de detartraj elibereaza o presiune locala realizand curatarea zonei dar si indepartarea tartrului dislocat. Nu se recomanda efectuarea detartrajului ultrasonic la persoanele care au reflex accentuat de voma, probleme respiratorii (astm, emfizem pulmonar, fibroza chistica), pacienti cu pacemaker, copii sau dinti cu suprafata radiculara expusa.
Detartrajul sonic este asemanator celui cu ultrasunete doar ca in acest caz este antrenat un jet puternic de aer. Cu toate acestea, el prezinta o eficienta mai redusa.

Se recomanda efectuarea unui detartraj o data la sase luni, iar la pacientii cu lucrari fixe si implante odata la patru luni.Este foarte important ca rezultatul detartrajului sa fie o suprafata perfect neteda, chiar lustruita, pe care depunerea placii bacteriene si a tartrului sa nu fie favorizata. Acest rezultat se obtine, pe langa periajul profesional cu paste abrazive speciale, gume de lustruit si prin folosirea unui jet de apa si bicarbonat de sodiu (prophy-jet), bine tolerat si fara dureri care elimina si ultimele resturi de tartru, intarziind viitoarele depuneri. Printr-o tehnica de periaj corecta, prin folosirea apei de gura si a atei dentare nu doar ca se previne aparitia cariei dentare si a parodontopatiei, dar se si ingreuneaza aparitia placii bacteriene si implicit a tartrului dentar.Nu amanati detartrajul pe motiv ca tartrul "solidarizeaza" dintii. Daca dintii sunt mobili, tartrul impreuna cu microbii din el au determinat acest lucru iar prin amanare, boala evolueaza si medicul nu poate trece la urmatoarele etape ale tratamentului paradontal.

Retractia gingivala: simptom al parodontozei

In majoritatea reclamelor sau revistelor cu teme de sanatate se intalneste termenul “retractie gingivala” , insa informarea populatiei este destul de redusa in ceea ce priveste aceasta patologie.
Retractia gingivala reprezinta o manifestare specifica parodontozei, afectiune care, netratata, poate duce la pierderea dintilor. Trei din patru adulti sufera de un anumit grad de retractie gingivala, iar in majoritatea cazurilor nu provoaca durere si nu este luata in considerare.
Retragerea tesutului gingival incepe de obicei la varste cuprinse intre 35-40 de ani, iar majoritatea adultilor atribuie sensibilitatea si celelalte schimbari de la nivelul dintilor inaintarii in varsta si nu se prezinta la un consult de specialitate. Fara un tratament corespunzator, gingiile se retrag atat de mult incat radacinile dintelui raman expuse, iar dintii devin mobili.


Ce provoaca retractia gingivala?

Exista un numar de factori care contribuie la aparitia acestei afectiuni, dintre care:
• parodontoza;
• depuneri de tartru;
• factori ereditari;
• schimbari hormonale;
• stresul;
• fumatul;
• dieta deficitara;
• anumite afectiuni si/sau medicamente;
• obiceiuri care pot provoca ranirea gingiilor sau periajul agresiv;
• varsta inaintata.

Formarea placii la nivelul liniei gingiei si o igiena orala necorespunzatoare, sunt factori care favorizeaza aparitia retractiei gingivale. Bacteriile din placa elibereaza substante toxice care pot distruge tesutul gingival.

Pozitia incorecta a dintilor favorizeaza, de asemenea, aparitia acestei afectiuni. "Daca exista un contact anormal intre dinti, acesta va cauza retractia gingivala si chiar pot aparea probleme cu structura dintelui. Ideal ar fi ca acesti dinti sa ocluda (sa calce) normal. Asta se poate realiza prin mici slefuiri selective ale celor doi dinti (in locurile unde acestia au contact prematur) sau, daca exista o incongruenta (inghesuire) accentuata, prin aparat ortodontic," ne spune dr. Cosmin Ulman, medic stomatolog.

Obiceiuri precum scrasnitul sau inclestarea dintilor pot, de asemenea, sa provoace retragerea gingiilor.


Simptome
• gingiile se inflameaza si devin sensibile;
• sangerari gingivale frecvente in timpul periajului;
• gingiile se departeaza de dinte;
• halitoza (respiratie urat mirositoare);
• dintii devin mobili si se poate ajunge chiar la pierderea acestora;
• apare o sensibilitate la dulce, sarat, fierbinte sau rece;
• afectarea ocluziei (muscaturii).


Tratament

Tratamentul se face in functie de cauzele afectiunii si de starea de sanatate a gingiilor si dintilor. Indepartarea tartrului este primul pas in tratarea afectiunii. "Ca prima urgenta e nevoie de un detartraj. Tartrul acopera gingia, aceasta nu poate "respira", se retrage si in timp antreneaza si o topire a osului pe care ea se sprijina. Dupa detartraj se va putea vedea situatia exacta," explica dr. Ulman.

In cazul retractiei gingivale, dintii devin sensibili. Din acest motiv, stomatologul iti poate recomanda un agent pentru desensibilizarea dintilor. Majoritatea acestor agenti sunt sub forma de solutie si se aplica in zona sensibila cu ajutorul unui betisor de ureche. Poti folosi si paste de dinti care ajuta la ameliorarea durerilor provocate de sensibilitatea dentara.

Suplimentele alimentare, care contin calciu, magneziu, fosfor, vitamina B si vitamina C, sunt deseori prescrise in astfel de cazuri pentru regenerarea tesutului gingival.


Prevenire

In majoritatea cazurilor, retractia gingivala poate fi prevenita printr-o igiena orala corespunzatoare si controale regulate la medicul dentist. Asociatia Dentara Americana recomanda renuntarea la fumat si la purtarea piercing-urilor, ambele afectand sanatatea gingiilor.

De asemenea, periajul efectuat corect joaca un rol important in prevenire. Din acest motiv, specialistii recomanda alegerea unei periute cu peri moi, limitarea timpului acordat periajului, astfel incat sa nu depaseasca 3 minute si evitarea folosirii unei ape de gura cu efecte astringente.

FLUORIZAREA DINTILOR

Fluorul este un element chimic, un halogen, avand starea de agregare gazoasa, iar in natura se gaseste sub forma de compusi (saruri), fluoruri organice si anorganice. Fluorura de calciu se gaseste in stare naturala in concentratie scazuta in apa de baut si in cantitati mici si in ceai. Apa oceanului contine 1,3 ppm (parti per milion). Acidul fluorhidric este folosit in aplicatii industriale, iar hexafluorura de sodiu este folosita in separarea izotopilor de uraniu. Combinatiile fluorului cu sodiu, calciu, care sunt utile in dezvoltarea dentara, precum si in igiena orala, se gasesc in apa de baut, pasta de dinti, apa de gura. Studiile au aratat ca ionul de fluor are rolul de a apara smaltul impotriva cariilor dentare. Fluorizarea apei este asociata cu scaderea numarului de carii atat la copii, cat si la adulti, chiar daca exista critici care nu recomanda fluorizarea apei. De ce? Pentru ca ionul de fluor (la care ne vom referi in continuare, ca si fluorul), in cantitati excesive este toxic. Cand poate aparea toxicitatea? Cand doza totala de fluor ingerata este de peste 0,1 mg/kg corp. Aceasta doza de 2 mg ingerata de un copil de 20 kg poate fi toxica, in conditiile in care acest copil beneficiaza de aportul de apa fluorizata, de un tratament sistemic cu pastile de fluor, utilizeaza si apa de gura, si pasta de dinti cu fluor, din care ingereaza accidental, consuma alimente cu supliment de fluor concomitent, ceea ce este foarte rar intalnit. In cazul ingestiilor accidentale de fluor, se recomanda administrarea laptelui si a carbonatului de calciu pentru absorbtia intestinala mai lenta a fluorului.
Smaltul contine hidroxiapatita de calciu, iar in urma administrarii de fluor, acest ion inlocuieste ionul de hidroxid, rezultand fluorapatita de calciu, o structura mult mai rezistenta si mai stabila la atacul acizilor din cavitatea bucala. Exista anumiti specialisti care considera ca administrarea compusilor cu fluor determina scaderea imunitatii organismului, favorizand instalarea bolilor autoimune, a bolilor tiroidiene, a sindromului Down, a fracturilor osoase si chiar a cancerului. Cu toate acestea, exista agentii si organizatii profesionale care combat aceste afirmatii pe baze stiintifice si recunosc efectul benefic al fluorizarii in combaterea cariilor.
Ce trebuie sa stim:
• Tratamentul cu combinatiile fluorului consta in aplicatii locale (pe dinti) sau in administrarea de pastile sau picaturi pe cale generala.
• Cel mai adesea, fluorul se aplica folosind paste de dinti, geluri, lacuri, apa de gura. Gelurile si lacurile sunt indicate pacientilor cu risc crescut de carii, purtatorilor de aparate ortodontice, celor care fac radioterapie pentru cancerul localizat la cap sau gat, persoanelor cu flux salivar scazut.
Excesul
Fluoroza dentara apare ca urmare a administrarii in exces a fluorului. Dozarea in exces se refera la cantitati mai mari de 0,7-1,2 ppm. In acest caz se distruge structura smaltului, dintii devin galbeni, cu pete albe, uneori cu minigeode pe suprafata smaltului. Aceste efecte apar cand excesul s-a produs in perioada de formare a dintilor, intre 6 luni si 5 ani, cand vorbim de dentitia definitiva. Nu este exclus sa fie afectati si dintii de lapte, acestia formandu-se incepand cu perioada intrauterina. Majoritatea specialistilor recomanda administrarea pastilelor de fluor in functie de greutatea de referinta, in acest mod :
•


1. copii intre 0 si 6 luni, de circa 7 kg, cate 0,01 mg/ zi
• 2. copii intre 7 si 12 luni, de circa 9 kg, cate 0,5 mg/zi
• 3. copii intre 1 si 3 ani , de circa 13 kg, cate 0,7 mg/zi
• 4. copii intre 4 si 8 ani , de circa 22 kg, cate 1 mg/zi
• 5. copii intre 9 si 13 ani , de circa 40 kg, cate 2 mg/zi
• 6. restul cate 3 si 4 mg/zi.
Tratamentul fluorozei se face de medicul dentist, folosind metode de cosmetizare care pornesc de la albirea dentara, pentru cazurile mai usoare, si ajung la prepararea unor coroane fizionomice in cazurile grave. Aceste tratamente sunt destul de costisitoare, de aceea este bine sa prevenim fluoroza dentara, dar sa avem in vedere ca administrarea fluorului in dozele recomandate poate fi benefica in prevenirea cariilor atat la copii, cat si la adulti.

CARIILE.
• Fluorul initiaza remineralizarea dintilor si se absoarbe pe suprafata smaltului acolo unde acesta e demineralizat. Prezenta fluorului pe suprafata dintelui atrage ionii de calciu, rezultand formarea unei matrici mai solide.
• Fluorul poate creste rezistenta dintilor la carii, prin fluorapatita de calciu care este mai rezistenta la atacul acid.
• Fluorul inhiba capacitatea bacteriilor de a forma acizi. Bacteriile vor consuma mai putin zahar, din cauza prezentei fluorului, rezultand mai putini acizi care vor produce demineralizarea smaltului.

INDICATII TERAPEUTICE. Inainte de administrarea fluorului este bine sa consultati dentistul. Acesta poate sa va recomande tratamentul in unul dintre cazurile:
• Pete albe pe dinti
• Risc crescut de carii
• Tratamente cu aparate ortodontice
• Sensibilitate dentara crescuta
• Protejarea radacinilor dentare descoperite
• Pacienti cu radioterapie si flux salivar scazut n Pacientii institutionalizati

Unde gasim fluorul:
• PASTA DE DINTI contine: 0,1% (1.000 ppm ) fluor sub forma de monofluorfosfat (MFP). 100 g pasta de dinti contin 0,76 MFP, adica 0,1 g fluor.
Pastele de dinti care contin 1,1 % fluor trebuie folosite doar o data pe zi si au rol in preventia cariilor.
• APA DE GURA contine fluorura de sodiu, iar cele de folosinta zilnica contin 0,05% (225 ppm) NaF.
• GELURI: sunt aplicate in gutiere care se mentin 4 minute pe dinti, in muscatura, iar apoi 30 minute cel putin nu se ingereaza lichide sau alte mancaruri.
• LACURI: se aplica mai usor, fara necesitatea existentei gutierelor, in cantitati mai mici.

Sensibilitatea dentara

Sensibilitatea dintilor (hipersensibilitate dentinara) reprezinta un discomfort al unuia sau mai multor dinti, si este o problema de ordin stomatologic extrem de comuna, cu care se confrunta foarte multi oameni, in special odata cu inaintarea in varsta. Aceasta este resimtita cu precadere cand se consuma bauturi sau alimente fierbinti sau reci, dulciuri, atunci cand un dinte intra in contact cu alti dinti sau cu limba.

Durerea poate fi ascutita, neasteptata, brusca, resimtita la nivelul termintatiilor nervoase ale dintelui/dintilor si dureaza de regula doar cateva secunde, rareori se poate prelungi (aceasta se repeta de-a lungul unei perioade de timp mai indelungate) . Aceasta se caracterizeaza fie printr-o senzatie de furnicaturi ori o strafulgerare de durere ce pot afecta toti dintii, anumite zone ale acestora, doar cativa dinti sau doar unul. Durerea asociata poate fi constanta sau intermitenta, insa nu trebuie confundata cu durerea provocata de afectiuni ale radacinii dintelui sau a nervului (daca durerea este prelungita si creste in intensitate) .

In conditii normale, dentina (stratul ce inconjoara nervul dintelui) este acoperita de smalt la nicelul coroanei dintelui si de gingiile ce inconjoara dintele. In timp, stratul de smalt se subtiaza oferind o protectie mai scazuta a dintelui, in timp ce gingiile se pot retrage, lasand descoperit stratul de dentina. Dentina reprezinta o retea formata dintr-un numar mare de pori sau micro-tuburi dinspre exteriorul dintelui catre nervul acestuia, in centru. Atunci cand dentina este expusa, aceste micro-tuburi (si pulpa dentara din acestea) devin expuse mediului oral extern si astfel sunt stimulate la schimbarile de temperatura ale alimentelor sau de patrunderea aerului. Expunerea la mediul oral exterior determina miscari ale fluidelor in cadrul acestor micro-tuburi creand anumite tensiuni asupra nervului, si astfel dintii devin sensibili la fierbinte sau rece si provocand durerea ca un semnal transmis de catre nervul dintelui.
In general dentistii trebuie sa realizeze o investigatie in prealabil pentru a determina cauza discomfortului provocat de dinti, deoarece dintii pot deveni sensibili si datorita unei traume suferite sau a unor afectiuni dentare ce pot distruge pulpa dentara.

Tipuri de sensibilitate dentara

Exista doua tipuri majore de sensibilitate dentara:
1. Sensibilitatea dentinara – are loc atunci cand stratul de mijloc al dintelui (dentina) este expus mediului oral exterior si poate afecta unul sau mai multi dinti odata.
2. Sensibilitate la nivelul pulpei dentare – are loc atunci cand pulpa dentara (masa de vase de sange si nervi situata in centrul dintelui) reactioneaza la diversi stimuli, provocand durerea; de obicei afecteaza un singur dinte si indica existenta unor leziuni al pulpei dentare.
De asemenea acest tip de durere poate fi resimit si datorita unui dinte rupt (leziuni, carii) sau a unei oburatii defectuoase.

Cauze

Exista foarte multi factori care pot determina o sensibilitate crescuta a dintilor, inclusiv afectiunile parodontale (la nivelul gingiilor), cariile, fisuri ale dintilor, subtierea smaltului, obturatii necorespunzatoare sau presiunea exercitata asupra dintilor prin inclestare sau scrasnitul acestora (bruxism) .

1. Dentina reprezinta stratul interior al dintelui ce comunica cu pulpa dentara prin intermediul micro-tuburilor dentinare. Expuse la caldura, raceala, dulce/ acru/ sau atingere/ presiune aceste terminatii nervoase cauzeaza sensibilitate crescuta a dintilor. Expunerea dentinara se produce atunci cand stratul exterior al dintelui nu este acoperit, insa cel mai frecvent atunci cand exista o recesiune a gingiilor sau pierderea stratului de cement dentinar de la suprafata dintelui.

Sensibilitatea dentinara poate avea drept cauze:
-subtierea smaltului prin perierea prea dura a dintilor (aceasta poate determina si retragerea tesutului gingival de pe suprafata dintelui) ;
-o igiena orala precara, ce permite bacteriilor acide sa dizolve stratul de smalt al dintelui;
-uzura dintilor dupa o anumita perioada de timp;
-cariile dentare lasate netratate;
-obturatii necorespunzatoare sau defectuoase;
-retragerea gingiilor cauzata de o afectiune parodontala, datorita varstei ori a unei perieri ultra-zeloase ce pot expune radacina dintelui (poate aparea si o sensibilitate axcesiva la nivelul gingiilor) .
-afectiuni ale gingiei (gingivita) - gingia inflamata sau hiper snesibila poate cauza o sensibilitate ridicata a dintilor dar si a liniei gingivale datorita pierderii ligamentelor suportive, deerminad expunerea suprafetei radiculare ce conduce direct la bnervul dintelui.
-varsta poate fi o cauza reala: sensibilitatea dintilor atinge punctele sale maxime in jurul varstei de 25 pana la 30 de ani.
-existenta unei placi bacteriene pe suprafata radacinii dintelui ; tartru;
-folosirea pe termen lung a unor anumite ape de gura: in special cele ce contin anumiti acizi care pot agrava aceasta problema a sensibilitatii dentare, mai ales daca este expusa dentina (este necesar sfatul unui specialist cu privire la folosirea unei solutii fluoride neutre) ;
-interventii chirurgicale la nivelul gingiei ce au determinat expunerea radacinei dintelui sau curatarea/ innalbirea dintilor, tratamentul radicular, inserarea unei coroane dentare sau restaurarea unui dinte. (sensibilitatea cauzata de procedurile dentare dispare de obicei dupa circa 4-6 saptamani) ;
-utilizarea in exces a materialelor si substantelor pentru innalbire a dintilor (de exemplu pasta de dinti cu bicarbonat de sodiu sau peroxizi), in special atunci cand radacinile acestora sunt deja expuse mediului oral exterior.
-consumul in exces al bauturilor si alimetelor ce contin acizi, daunatori smaltului.

2. Sensibilitatea dezvoltata la nivelul tesutului pulpei dentare (ce contine numeroase vase de sange si terminatii nervoase) se poate datora:
- unor carii severe sau a unor infectii;
- fisuri ale dintelui (ce se pot umple cu bacterii din placa bacteriana cauzand inflamarea pulpei dentinare) ;
- o interventie recenta asupra dintelor cu freza;
- inclestarea sau scrasnitul dintilor in mod excesiv;
- o obturatie necorespunzatoare;
- presiunii exercitate la nivelul dintilor.

In afara de acestea exista si o serie de tratamente dentare ce pot provoca sensibilitate ridicata a dintilor : innalbirea, curatarea dentara profesionala, atasarea unor aparate dentare sau realizarea unei obturatii. Insa aceasta dispare intr-o perioada de timp de cel mult cateva saptamani.
De cele mai multe ori aceste probleme apar odata cu retragerea tesutului gingival, ce acopera ca o patura protectiva radacinile dintelui. Exista doua cauze principale a retragerii liniei gingivale:
-perierea necorespunzatoare si prea energica a dintilor, creand o presiune prea mare asupra acestora si indepartand tesutul gingival de la baza dintilor;
-o igiena orala precara conduce de cele mai multe ori la depunerea tartrului in jurul dintilor si al gingiilor: acesta este responsabil si pentru diverse boli periodontale si a gingivitei ce duc la retragerea gingiei.

Primul pas in a face ceva pentru a reduce sensibilitatea dentara este determinarea cauzei declansarii acesteia. In cazul identificarii unei expuneri dentiare ca si cauza principala trebuie avute in vedere:
-utilizarea unei periute de dinti cu perii moi ;
-perierea dintilor trebuie sa se faca corespunzator pentru a evita abraziunea exercitata asupra smaltului si retractiei tesutului gingival;
-utilizarea unei paste de dinti speciala pentru reducerea sensibilitatii.

In final, indiferent daca aveti nevoie de interventia unei specialist ori produse de igiena orala, cel mai important pas il reprezinta determinarea cauzei sensibilitatii dintilor de catre un specialist si apoi recomandarea unei solutii optime.

Simptome

Ambele tipuri de sensibilitate dentara manifesta o reactie puternica in contact cu caldura sau raceala. Principalele simptome sunt:
-dintii dumneavostra sunt sensibili la presiune, in mod repetat;
-un singur dinte manifesta o sensibilitate ridicata ceea ce poate indica o afectiune la nivelul pulpei dentare.
-sensibilitatea dintilor nu scade nici dupa utilizarea a doua saptamani consecutive a unei paste de dinti speciale, pentru dinti sensibili.
-apar dureri dentare ce dureaza mai mult de o ora. s
-gingia din jurul unui dinte sensibil isi schimba tonalitatea culorii.

Preventie
Sensibilitatea dentinara poate fi redusa si prevenita prin:
-o igiena orala corespunzatoare: o periere corecta a dintilor si utilizarea atei dentare;
-perierea trebuie sa se faca in jos si in sus si nu laterala;
-utilizarea unei periute cu perii moi sau foarte moi;
-utilizarea unei paste de dinti cu fluor sau a pastelor speciale pentru dinti sensibili;
-clatirea regulata cu apa de gura (de preferat a unei solutii neutre) ;
-tratarea problemelor privind inclestarea dintilor.

Sensibilitatea pulpei dentare poate fi controlata doar prin tratament al canalului radicular, in majoritatea cazurilor.

Daca discomfortul persista trebuie neaparat contactat un specialist. Exista cateva proceduri dentare care contibuie la reducerea sensibilitatii dentare:
-material adeziv sau de obturatie pentru a acoperi suprafetele radiculare expuse;
-lac fluorurat aplicat pe suprafata radiculara expusa;
-material de obturatie a dentinei aplicat pe suprafata radiculara expusa.

Cheia prevenirii sensibilitatii dintilor este reprezentata de impiedicarea retractiei gingivale. Aceasta se realizeaza in principal prin reducerea presiunii de periere asupra dintilor. Insa de multe ori obiceiurile populatiei privind perierea sunt eronate. Exista insa doua tipuri de periute speciale pentru a preveni aceasta problema: una dintre ele este o periuta electrica avansata ce are capcitatea de aindeparata tartrul si se opreste atunci cand se aplica o presiune prea mare asupra dintilor (Braun 3D Excel, Sonicare) , iar cealalta activeaza un semnal luminos atunci cand se exercita prea multa presiune asupra dintilor (Alert) . De asemenea prevenirea gingivitei si a altor afectiuni perodontale impreuna cu o igiena orala adecvata sunt cruciale in a impiedica retractia tesutului gingival. Utilizarea atei dentare este foarte importanta pentru a curata acele portiuni ce nu sunt accesibile periatului.

Tratament

Tratament al sensibilitatii dentinare:

Utilizarea unei ape de gura sau a unei paste de dinti cu fluor (recomandate de specialist, adecvat fiecarui caz) poate reduce din sensibilitatea dintilor intr-o anumita masura. Tratamentul unui specialist va include o curatare corespunzatoare a dintilor urmata de aplicarea unui lac fluorurat ce va intari dintii si va bloca micro-tuburile din alcatuirea dentinei. In cazul acuzarii unei sensibilitati extrem de ridicate se va folosi anestezia locala chiar si pentru curatarea dintilor.

Tratament al sensibilitatii pulpei dentinare:

Atunci cand aceasta sensibilitate se manifesta datorita unui material de obturatie din argint, aceasta problema se va rezolva de la sine, odata cu trecerea timpului sau poate fi remediata prin lustruirea plombei respective. Chiar si sensibilitatea dezvoltata datorita scrasnitului sau strangerii fortate a dintilor poate fi ameliorata prin tratament clinic. Doar in cazul in care terminatiile nervoase ale dintelui sunt afectate, singura optiune ar putea fi tratarea canalui radicular (tratament endodontic) .
In cazul in care retractia gingivala este cea care cauzeaza sensibilitatea crescuta, medicul specialist va utiliza un agent de legatura pentru a „sigila” dintele sensibil.

Un progres important in tratamentul sensibilitatii dintilor s-a facut prin realizarea unei paste de dinti cu clorura de sodiu, ce determina ca mineralele continute in saliva sa se crsitlaizeze si sa acopere porii expusi ai radacinilor dintilor astfel incat stimulii de temperatura sa nu aiba acces la nervul dintelui. Insa alimentele si bauturile bogate in acizi pot spori sensibilitatea dentara si sa lucreze impotriva actiunii pastei pentru dinti sensibili.

Candidoza bucala

Este o infectie produsa de fungi din genul Candida si este cea mai frecventa micoza a cavitatii bucale. Candida albicans este o ciuperca prezenta in cavitatea bucala, fiind nepatogena.

Exista insa anumite conditii care o transforma intr-un microorganism agresiv, si anume: excesul de antibiotice, diabetul, sarcina si utilizarea contraceptivelor, medicatia imunosupresoare, bolile endocrine, igiena bucala proasta, fumatul, protezele vechi neadaptate etc.

Formele cele mai frecvente de candidoza sunt la nivelul gingiei si mucoasei bucale si se manifesta prin durere la atingere, masticatie, contact cu alimente, fisuri la nivelul comisurilor bucale.

Leziunile pot fi de forme variate: atrofice – zone eritematoase de culoare rosie catifelata, presarate cu zone de eroziune, asociate cu usturime, arsura, uscaciunea gurii; hipertrofice – zone de culoare alb-sidefie, reliefate, care nu se indeparteaza prin stergere, localizate pe gingie, obraz, palat, fata dorsala a limbii.

Reactia alergica se manifesta prin modificarea de culoare a gingiei, ea devine rosie intens, volumul este crescut, sangereaza cu usurinta, frecvent este asociata cu afectarea limbii si buzelor (glosita si cheilita).

Cavitatea bucala este colonizata de o mare varietate de germeni, cei mai multi neagresivi, dar care pot deveni patogeni atunci cand reactivitatea organismului scade. De asemenea, o data cu alimentele, in cavitatea bucala pot patrunde microorganisme straine de flora bucala obisnuita, unele cu o virulenta deosebita (streptococul betahemolitic).

Desi acest tip de reactii apare mai frecvent la nivelul pielii, mucoasa bucala poate fi si ea sediul unor manifestari alergice. Astfel de reactii se intalnesc cel mai frecvent la medicamente: antimalarice, aspirina, barbiturice, codeine, saruri de aur, indometacin, oxacilina, penicilina, streptomicina, conservanti si stabilizatori ai medicamentelor; la alimente: produse din carne conservata, mezeluri, lapte praf, oua, zmeura, fragi, branzeturi fermentate, peste, moluste; la guma de mestecat; la unele componente din pastele de dinti sau apele de gura.

Fata de agresiunile germenilor, cavitatea bucala prezinta o serie de mecanisme de aparare, precum: saliva (bogata in substante active de inhibare a microorganismelor), integritatea mucoasei bucale, tesuturile limfoide bucale (amigdalele palatine si linguale), mecanismele imune din mucoasa.

Albirea dintilor-tratamente de albire

In estetica dentara, albirea dintilor nu mai este de mult o procedura dificila sau rara. Dimpotriva, chiar. Astazi, de la actori celebri si pana la oameni obisnuiti, toti vor sa aiba o dantura perfecta si apeleaza la serviciile stomatologului daca nu o pot obtine in mod natural.
In zilele noastre, exista pe piata o multitudine de sisteme destinate albirii dintilor - printre ele se numara pastele de dinti speciale, gelurile, benzile sau agentii de albire obtinuti direct de la dentist.
Albirea dintilor este in principiu recomandata persoanelor care au dinti sanatosi - care nu au fost deci supusi multor tratamente - si gingii fara probleme. Hipersensibilitatea dentinara si dintii cu fluoroze sunt contraindicatii ale albirii dentare.
Ea nu este recomandata nici pacientilor cu explozii carioase. "Candidatii" ideali sunt cei care vor sa scape de petele galbene de pe dantura. Cu toate acestea, procedura nu este indicata tuturor.
Metodele de albire

Pasta de dinti
In general, aproape toate pastele de dinti indeparteaza petele de la suprafata, datorita particulelor abrazive pe care le contin. Pastele special dedicate albirii au in componenta niste substante chimice cu efect de slefuire blanda, ce ofera o eficienta ridicata in curatarea danturii. Pastele de dinti insa nu pot ajuta decat la eliminarea petelor superficiale, ele neavand puterea de a actiona in profunzime, in lipsa unui agent de albire. Produsele profesionale de albire, pe care ti le poate recomanda stomatologul, contin peroxid de hidrogen (o substanta cu efect de albire) si ajuta la eliminarea petelor aflate atat la suprafata dintilor, cat si in profunzime. Trebuie sa stii ca pastele de dinti nu fac decat sa indeparteze coloratiile extrinseci ale dintilor. Spre deosebire de ele, albirea profesionala, executata in cabinetul medicului stomatolog, poate schimba culoarea danturii cu de la 3 la 8 nuante.

Benzile si gelurile de albire
Gelurile pentru dinti ce pot fi procurate din supermarket sau magazine de cosmetica au in componenta peroxid si se aplica folosind o periuta. In general, ele se folosesc de 2 ori pe zi, timp de 14 zile. Totusi, trebuie citite instructiunile inainte de utilizare, deoarece fiecare are particularitatile sale. Exista, insa, si o albire prin geluri pe care o realizeaza pacientul acasa. Gelurile respective sunt date de catre medic in functie de sensibilitatea pacientului (exista mai multe concentratii: 10-16-35%). Ele se aplica in gutiere (conformatoare de plastic realizate in laborator pt fiecare pacient). Cu ajutorul acestor gutiere gelul sta in contact strans cu smaltul si nici nu irita gingia pt ca excesul se indeparteaza foarte usor. Perioada de aplicare este de 5 zile pt fiecare arcada de la 1,5 ore pana la 6 ore, in functie de concentratie. Benzile pentru dinti sunt foarte subtiri si adesea invizibile, fiind acoperite cu un strat de gel pe baza de peroxid. Ele se aplica, in general, de cate 2 ori pe zi (timp de 30 de minute), pe o perioada de 14 zile.

Albirea dintilor realizata de catre stomatolog
In ceea ce priveste albirea danturii realizata in cabinetul stomatologic, ea este recomandata ca fiind cea mai eficienta, rapida si sigura metoda de curatare a petelor nedorite. In cazul acestei proceduri, produsul de albire se aplica direct pe dinti. El este aplicat cu ajutorul unei surse de caldura, de lumina sau de laser. Lumina si/sau caldura accelereaza efectul de albire. Rezutatele se pot observa in maximum 60 de minute de la efectuarea tratamentului.
Prin folosirea luminii polarizate, este indeajuns o singura sedinta pentru rezultate foarte bune. Singura metoda care ofera o finalitate multumitoare chiar dupa prima sesiune de tratament este laserul. Cat timp dureaza efectele albirii? Poate sperai ca albirea sa fie permanenta - nu este asa, din pacate.

Iar pentru persoanele care isi "expun" dintii fumatului excesiv sau atacului unor alimente sau bauturi ce cauzeaza pete (precum Coca-Cola, Pepsi, cafea), rezultatele incep sa paleasca in aproximativ 6-9 luni dupa tratament. In cazul celor care se feresc de acesti dusmani ai danturii, albirea poate fi pastrata timp de 12-18 luni. Gradul de albire variaza, in mod evident, de la individ la individ - fiind conditionat de factori ca starea danturii, natura petei, tipul de sistem folosit la albire si timpul in care acest sistem a actionat.

Aftele bucale (Ulcerele bucale sau stomatita aftoasa)

Zilele trecute, avand o discutie telefonica cu un amic, mi-a spus ca i-a aparut o afta la nivelul cavitatii bucale…si intrebarea era:”oare de la ce?”…sa fie de la senzatia de sete nepotolita?sau de la vant?Nu!!…in cele ce urmeaza veti afla totul despre aceste leziuni.
Aftele bucale sunt ulcere superficiale sau profunde care pot apare oriunde pe mucoasa cavitatii bucale. Sunt cele mai intalnite tipuri de ulcere bucale. Cel putin una din 5 persoane dezvolta afte bucale intr-un anumit stadiu al vietii. Femeile sunt afectate mai frecvent decit barbatii. Aftele apar de obicei intre virstele de 10 si 40 de ani. Au un caracter recurent. Perioada de remisiune intre aparitia aftelor poate fi de zile, saptamini, luni sau ani. Aftele vor apare din ce in ce mai rar la varsta adulta.

Aftele se regasesc de obicei pe zonele mobile ale cavitatii bucale, cum ar fi limba sau fata interna a buzelor si obrajilor si la baza gingiilor. Ulcerul incepe ca o umflatura mica rosie si sensibila care da senzatia de arsura pentru intervalul de o zi. Aftele rupte sunt acoperite cu o membrana galbena sau alba si marginite de un halou rosu. In general aceste afte se vindeca in doua saptamani fara cicatrice. Febra este rara iar aftele sunt rar asociate cu alte boli. De obicei o persoana prezinta o singura afta sau citeva in acelasi timp.
Majoritatea persoanelor experimenteaza prima afta in jurul virstei de 10-20 de ani. Copii sub 2 ani pot dezvolta de asemeni conditia patologica. Frecventa recurentei aftelor variaza considerabil. Unele persoane prezinta doar una sau doua episoade pe an, in timp ce altele prezinta serii continue de afte.

Cauza aftelor nu este bine cunoscuta si se presupune a fi multifactoriala. Nu sunt datorate unei bacterii sau unui virus, desi alergia la un anumit tip de bacterie care se gaseste in cavitatea bucala le poate declansa. Pot fi manifestarea unei reactii alergice la anumite alimente. Studiile arata ca aftele pot fi determinate de un sistem imun deficitar care utilizeaza proprii anticorpi pentru a distruge celulele mucoasei bucale. Lipsa unor vitamine si micorelemente poate determina aparitia aftelor. Stressul emotional si trauma locala sau lezarea mucoasei prin periaj, proteze dentare sau alimente fierbinti, fumatul pot toate fi factori predispozanti pentru aparitia aftelor. Alte cauze posibile pentru aftele bucale includ bolile autoimune, perioada menstruatiei.

Nu este nevoie de tratament pentru afetele bucale. Nu exista tratament care sa le previna aparitia sau recurenta. Se pot adopta doar masuri generale care sa includa evitarea alimentelor sarate, care sa irite, evitarea atingerii aftelor cu bauturi sau alimente prin masticatia unilaterala, eliminarea cauzelor posibile care pot sa determine aftele (periajul puternic, aparatele dentare, alimentele fierbinti) . Se pot aplica topice sau spalaturi bucale cu clorhexidina pentru a ameliora durerea si care sa ajute ulcerele sa se vindece mai repede. Pastele cu steroizi pot ameliora durerea si imflamatia. Topicele trebuie aplicate zilnic direct pe afta pentru a reduce iritatia prin alimentatie si periaj.


Patogenia aftelor bucale

Etiologia aftelor nu este clara. Acestea pot fi manifestarea unor boli de etiologii diferite. Aftele nu par a fi infectioase, contagioase sau transmise sexual. Mecanismele imune par a juca un rol la persoanele predispuse genetic.